top of page
  • Writer's pictureMaria Lupu

Bebe de la naștere la o lună

Mișcările nou-născuților

Deși au repetat și s-au pregătit încă din burtică, mișcările bebelușilor de o lună, sunt dezorganizate, parcă nefirești.

Încă de la vârsta de 10 săptămâni (intrauterine) își flexează și întind brațele, își mișcă degețele și își stâng mânuțele în pumni, ba chiar de pe la 14 săptămâni își explorează corpul și cordonul ombilical, iar nu mult după, își sug degețelele.

Așa că, ai crede că sunt mai pregătiți pentru mișcare când vin pe lume... Totuși schimbarea mediului (din lichid la aer) și gravitația sunt două forțe aparent invizibile, dar care dau mult de furcă micilor omuleți.

Vor exersa de mii de ori aceleași mișcări până vor ajunge să obțină o precizie și o siguranță mai bună.

Plimbându-ne prin creierașul nou născuților descoperim noi și noi aspecte. Să nu vă mire, dacă vedeți cum bebelușul vostru ajunge să se zgârie, să se lovească singurel (palme, uneori vai, chiar pumnișori). De asemenea voi, părinții, s-ar putea sa deveniți “victime” colaterale ale maturării sistemului lor nervos.

Un aspect care v-ar putea îngrijora, e “jittering”-ul (s-a preluat și în limba romană termenul din engleză).

Sunt niște mișcări pe care nou-născuții le au până pe la 1-2 luni, care seamănă cu un tremor rapid, al bărbiei sau al unui membru. Apar mai ales când micuțul plânge.

Dacă observați aceste mișcări înafara episoadelor de plâns, încercați să îi oferiți ceva de supt (suzetă, biberon, o jucărie sau sânul). În mod normal ar trebui să se oprească.

Dacă nu se opresc, observați în timp o agravare a acestor mișcări sau se asociază și cu alte simptome (mișcări ale ochilor - într-o parte, se dau peste cap, clipesc des; diverse părți ale corpului se încordează anormal; au mișcări ale guriței asemănătoare cu suptul etc.), vă recomand să vorbiți cu pediatrul și/sau să duceți copilașul la un consult de neurologie pediatrică, pentru a vă asigura că sunt din sfera normalului și să eliminați aceste aspecte de pe lista îngrijorărilor.

Postura

La o lună, micuții reușesc să își susțină cât de cât capul sau dau semne că încearcă.

Atunci când stau pe burtică se străduiesc să își ridice căpșorul preț de câteva secunde, dar abandonează repede lupta, după câteva secunde, semn că nici bine nu au venit pe lume și deja trebuie să își exerseze micii mușchiuleți (dar fără grijă, mai durează puțin până vor dori să meargă la sală).

Atunci cand stau pe spate, tind să își îndrepte capul spre lateral, deși uneori îți caută ochii, pentru a-ți dărui un zâmbet, numai ție, cu dedicație (vorbesc de surâsul supranumit “zâmbet social”).

Recent Posts

See All
Post: Blog2 Post
bottom of page